Prof. Dr. Emil Constantinescu
Preşedintele României 1996 – 2000

    Emil Constantinescu s-a născut la 19 noiembrie 1939 la Tighina (astăzi Republica Moldova), ca fiu al unui inginer agronom originar din partea de sud a României. Urmeaza liceul la Piteşti, după absolvirea căruia (1956) se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti. Obţine Diploma în Ştiinţe Juridice (1960) şi este repartizat ca judecător stagiar la Tribunalul regional Piteşti. Climatul politic îl determină să renunţe la acest post si să se înscrie (în 1961) la Facultatea de Geologie - Geografie pe care o absolvăîn 1966. Este Doctor în Geologie al Universităţii Bucureşti; Doctor ès Sciences al Universităţii Duke, SUA.
Parcurge toate treptele carierei universitare ca asistent, lector şi conferenţiar la Facultatea de Geologie (1966 – 1990). Din 1991 pâna în prezent este profesor de Mineralogie la Universitatea Bucureşti. În 1991–1992 a fost visiting professor la Universitatea Duke, SUA. Autor a 12 cărţi de specialitate şi a peste 60 de studii publicate în reviste ştiinţifice de prestigiu din ţară şi din străinatate, este membru de onoare şi membru ales al Societăţilor geologice şi mineralogice din Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Japonia; al Societăţii de Geografie din Franţa şi al Societăţii „National Geographic” din SUA. A ţinut conferinţe la Universităţile Tübingen, Oxford, Standfort, Harvard, Berkeley, Columbia – New York, Georgetown – Washington, Indiana – Bloomington, Rio de Janeiro, Sydney, Praga, Turku, Cairo, Lublin.
    În 1990 este ales prorector şi apoi rector al Universităţii Bucureşti (1992–1996). În aceeaşi perioadă este ales preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor din România (1992–1996); membru al Comitetului permanent al Asociaţiei Universităţilor Europene – CRE (1992–1993; 1994–1998); membru al Asociaţiei Internationale a Preşedinţilor de Universităţi – IAUP (1994–1996).
    Distins cu Premiul Academiei Române (1980); Palmas Academicas, conferit de Academia Braziliana de Litere, Rio de Janeiro (2000); medalii de aur şi onorifice ale Universităţii Comenius din Bratislava; Universităţii Caroline din Praga şi Universităţii din Sao Paolo; Medalia Arthur Bertrand, acordată de Academia de Ştiinţe, Institut de France; medalii conferite de Institutul Naţional de Ştiinţe şi Arte din Franţa, Universitatea Paris–Sorbonne şi Universitatea din Amsterdam; Premiul Omul de Stat European al Anului (1998), New York; Premiul Asociaţiei Barourilor Americane, Atlanta; Premiul Aristide Calvani, Paris; Premiul Centrului Democratic, Washington; Premiul European Coudenhoven – Kalergi, Berna.

    Este Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Liège, Atena, Montréal, New Delhi, Beijing, Ankara, Sofia, Maribor, Chişinău, Bangkok, Astana şi al Ecole Normale Supérieure – Paris.
    Din decembrie 1989 se angajează împreună cu alţi colegi universitari şi intelectuali reputaţi în efortul de democratizare a României, în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în constituirea societăţii civile. S-a numarat printre personalităţile care, dupa violenţele comise împotriva profesorilor şi studenţilor de minerii care au invadat Bucureştiul în iunie 1990, au fondat asociaţia Solidaritatea Universitară. A fost, de asemenea, membru – fondator al Alianţei Civice (1990), cea mai importantă organizaţie neguvernamentală din ţară. Aceste asociaţii s-au alăturat partidelor democratice din opoziţie şi au format împreuna Convenţia    Democratică din România – CDR (1991). La propunerea Solidarităţii Universitare, susţinută de Alianţa Civică, a fost desemnat candidatul unic al CDR în alegerile prezidenţiale din 1992. A intrat în al doilea tur de scrutin si a obţinut 38% din voturi în confruntarea cu preşedintele în funcţie.
    După această primă experienţă politică importantă, CDR l-a ales preşedintele sau (1992 – 1996). A urmat o perioada de luptă continuă pentru afirmarea Opoziţiei democratice şi a programului său de guvernare. Ca urmare, CDR a câştigat în 1996 alegerile locale şi parlamentare, iar Emil Constantinescu a fost ales, prin vot direct, Preşedintele României, pentru un mandat de patru ani.

    În perioada mandatului său prezidenţial (1996 – 2000), România s-a angajat într-un larg proces de reformă în economie, justiţie şi administraţie. A fost accelerată privatizarea şi restructurarea industriei de stat. S-au adoptat legea de restituire a terenurilor agricole şi pădurilor confiscate de regimul comunist, legea de acces la dosarele întocmite de poliţia politică a fostului Departament de Securitate, legea bugetelor locale, legile de combatere a corupţiei şi a spălării banilor. Au fost modificate şi completate legea administraţiei locale, Codul penal, garanţiile pentru respectarea drepturilor omului în procesele penale şi civile. Ca mediator între autorităţile statului, Preşedintele Constantinescu a reuşit să solidarizeze forţele politice şi societatea civilă în depăşirea unor momente de criză guvernamentală, parlamentară şi socială, în soluţionarea unor probleme esenţiale privind regimul juridic al proprietăţii

    Preşedintele Constantinescu a îndreptat în mod hotărât ţara spre intrarea în NATO şi UE, a lansat mari proiecte de dezvoltare a infrastructurii „România la Răscruce”, a promovat sistemul de transport al petrolului şi gazelor din Asia Centrală în Europa Centrală (conducta Constanţa-Trieste). Au fost substanţial îmbunătăţite relaţiile bilaterale de colaborare cu alte state, precum şi cooperarea trilaterală cu ţări învecinate din Europa Centrală şi de Sud – Est.

    În decembrie 2000, Emil Constantinescu şi-a reluat activitatea universitara şi demersurile pentru consolidarea rolului organizaţiilor neguvernamentale ca preşedinte al Asociaţiei pentru Educaţie Cetăţenească– ASPEC, al Fundaţiei Române pentru Democraţie – FRD şi preşedinte – fondator al Institutului pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor – INCOR.

    Este membru fondator al Clubului Politic Balcanic, membru în Comitetul director al acestuia; membru în board-ul directorilor Institutului Est–Vest din New York, SUA; membru al Inaltului Consiliu al Organizaţiei Mondiale a Francofoniei; membru in Consiliul Director al Centrului International pentru Tranzitie Democratica (ICDT) infiintat in anul 2006, la Budapesta; membru al Academiei Mondiale de Arta si Stiinta (WAAS); consilier onorific al Societăţii Europene "Condenhove - Kalergi". A fost preşedintele comisiei internaţionale de monitorizare a alegerilor parlamentare (2001) si prezidentiale (2007) din Senegal.

   În martie 2003 iniţiază Acţiunea Populară, care fuzionează în aprilie 2008 cu Partidul Naţional Liberal.

   În 2006 a lansat Forumul Generaţia Europeană XXI care are ca scop stimularea formării unei meritocraţii româneşti, tânără şi nouă, capabilă să impună cu demnitate identitatea noastră naţională la nivelele de vârf ale noii Europe.

    Din anul 2007 este co-chairman al World Justice Project, lansat de Asociatia Barourilor Americane, Asociatia Europeana a Avocatilor si Asociatia Mondiala a Avocatilor.

    Împreună cu Lech Walesa, preşedintele Poloniei 1990-1995; Jelio Jelev, preşedintele Bulgariei 1990-1997; Frederik Willem de Klerk, preşedintele Africii de Sud 1989-1994; Kim Young-sam, preşedintele Republicii Coreea 1993-1998; Francisco Guillermo Flores Perez, preşedintele Republicii El Salvador 1999-2004 şi Chen Shui-bian, preşedintele Taiwan fondează Forumul Noilor Democraţii, lansat la Taipei în ianuarie 2008.

     În mai 2008 înfiinţează Forumul Academic Român, alături de prestigioase personalităţi ale vieţii academice româneşti.