|
Un
preşedinte demn pentru o Românie europeană: o misiune posibilă
Scrisoare deschisă către societatea civilă
Evenimentele din
ultimele luni arată o degradare accelerată a autorităţii tuturor
instituţiilor statului şi instaurarea unui climat de confuzie,
vulgaritate şi violenţă la nivelul întregii societăţi. În
condiţiile în care sunt tot mai puţine şanse ca o rezolvare a
acestei situaţii să vină din partea clasei politice, o reacţie din
partea intelectualităţii cu convingeri democratice şi a societăţii
civile în ansamblul ei devine imperios necesară.
Un bun prilej îl
constituie alegerile prezidenţiale din 2009 care reprezintă o
dublă premieră în istoria politică a României. Vor fi primele
alegeri prezidenţiale de la integrarea în Uniunea Europeană şi vor
reprezenta primul scrutin separat de alegerile parlamentare după
cinci alegeri în care ele s-au desfăşurat simultan. Ne-am fi
aşteptat ca în aceste condiţii dezbaterea publică să se
concentreze pe conturarea profilului şefului de stat european.
Trăsăturile definitorii ale acestuia, indiferent că este vorba de
un monarh constituţional nesupus votului popular, de un preşedinte
ales de Parlament sau de un preşedinte ales de popor prin vot
direct sunt capacitatea de a fi un arbitru între instituţiile
statului sau între acestea şi societate şi capacitatea de a
interveni în situaţii de criză pe baza unui prestigiu moral
conservat printr-o discreţie autoimpusă în momentele de
normalitate. La posibilităţile actuale de informare, ştim bine că
exceptând republica semi-prezidenţială franceză care conferă
preşedintelui un statut diferit, şefii de state din UE chiar
corespund acestui profil, pe care îl respectă în mod tacit.
Alegerea prin vot direct a preşedintelui în state ca Austria,
Finlanda sau Portugalia a căror istorie a cunoscut şi traiectorii
apropiate de cea a României nu au făcut decât să-l elibereze pe
Preşedintele acestor ţări de presiunea combinaţiilor politice din
Parlament şi în nici un caz nu a dus la justificarea unor
imixtiuni în activitatea Guvernului, Parlamentului sau Justiţiei
prin invocarea temeiului mandatului popular. Nu altfel stau
lucrurile în Polonia, Slovenia sau Lituania, ţări care au cunoscut
dictatura comunistă.
Cum se explică
atunci persistenţa la noi a mitului preşedintelui jucător şi mai
ales aprobarea de către o bună parte a populaţiei a atitudinii
unui preşedinte a cărui conduită a semănat de cele mai multe ori
cu cea a unui şef de stat populist – demagog din republicile
autoritare din lumea a treia. Faptul că în România datorită
mecanismelor democratice care la limită funcţionează totuşi şi
datorită unei remarcabile forţe de rezistenţă a presei, un derapaj
spre totalitarism nu pare posibil, nu scuză ci cu atât mai mult
acuză deficitul de conştiinţă democratică în mentalitatea unei
părţi a electoratului şi chiar a unor lideri de opinie influenţi.
Cred ca această
diferenţă între cum este perceput rolul şi profilul şefului de
stat în UE şi în Romania ar trebui să ne preocupe şi să găsim
căile prin care să împiedicăm transformarea emisiunilor din
campania electorală în concursuri de tip „cine ştie câştigă”
presărate cu glume nesărate şi să impunem o dezbatere serioasă pe
tema rolului constituţional al preşedintelui.
Dacă societatea
civilă ar fi avut încă din anul 2000, când integrarea europeană a
României devenise o certitudine, disponibilitatea de a prezenta
opiniei publice modelul şefului de stat european şi forţa de a
convinge electoratul, lucrurile ar fi stat altfel astăzi în
România. Din păcate, o parte a elitei intelectuale a optat pentru
modelul „liderului salvator” anacronic, nu numai în Europa dar şi
în raport cu propria noastră constituţie. Incapabili să preia o
responsabilitate politică, socială şi chiar intelectuală proprie
şi să conceapă un proiect naţional aceşti intelectuali au
transferat neputinţa lor întregului popor pentru că liderul
autoritar în democraţie nu este altceva decât expresia ratificării
prin vot popular a unei umilinţe generale.
Mizeria morală actuală
a societăţii româneşti s-a propagat astfel de sus în jos si ea
pleacă de la faptul că o mare parte a opiniei publice a acceptat
cu ani în urmă o neruşinată manipulare pentru promovarea unor
personalităţi compromise în prim planul vieţii politice.
La două decenii de la
prăbuşirea dictaturii comuniste plătită cu sacrificiul vieţii de
mii de români numai printr-o manipulare susţinută şi tenace s-a
putut ajunge la situaţia în care :
-
un personaj care în decembrie 1989 era
un nomenclaturist comunist de rangul doi şi colaborator pe termen
lung al Securităţii ceauşiste să fie prezentat ca un luptător
împotriva comunismului şi al Securităţii pe care el însuşi le
reprezintă şi să fie susţinut politic şi moral prin invocarea
condamnării comunismului printr-un show parlamentar, în condiţiile
în care dacă Parlamentul ar fi votat legea lustraţiei promisă cu
acel prilej, Preşedintele însuşi ar fi fost singurul candidat
lustrabil
-
un personaj inculpat la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie în cel mai mare proces de corupţie din România,
proces suspendat cu tertipuri juridice şi presiuni în considerarea
calităţii sale de preşedinte, să fie prezentat ca un luptător
împotriva corupţiei
-
un personaj produs şi finanţat copios
de cercurile de interese cărora le este îndatorat şi care a
încălcat sau care a tolerat încălcarea repetată a legii în folosul
său personal, al familiei sau al clanului pe care îl patronează să
poată vorbi de respectarea legalităţii
-
un personaj cu educaţie precară să se
poată pronunţa, într-un moment în care lumea intră în societatea
cunoaşterii, asupra unor probleme de educaţie şi cercetare
ştiinţifică pentru care nu are nici un fel de pregătire şi
înţelegere
-
un personaj care şi-a probat
incompetenţa într-o îndelungată carieră ministerială prin
distrugerea flotei şi blocarea construcţiei autostrăzilor sau în
calitate de primar general al Capitalei prin lipsa oricăror
realizări edilitare de-a lungul unui întreg mandat să poată acuza
pe alţii de incompetenţă şi lipsă de profesionalism
-
un personaj permanent conflictual şi
intrigant să poată fi acceptat ca un moderator valabil între
puterile statului
-
un personaj grobian, mincinos, cu
manifestări imorale şi care proferează permanent insulte la adresa
unor persoane sau categorii sociale să fie prezentat ca un model
de comportament popular demn de urmat.
La limită putem accepta
existenţa în peisajul politic a diferite personaje care să se
regăsesască într-una sau chiar în mai multe din situaţiile
incriminate. Dar ca o singură persoană întrunind toate aceste
incompatibilităţi să fie aleasă în cea mai înaltă funcţie în stat
şi apoi să fie răsplătită cu încrederea unei părţi a elitei
intelectuale şi a populaţiei precum şi cu susţinerea electorală
pentru a continua cu un nou mandat pare ceva ireal. Cel puţin
pentru mine. Dar se pare că nu şi pentru societatea în care trăim.
Ajuns aici şi tocmai
pentru că vorbim de real şi ireal vreau să precizez că toate
faptele şi calificările pe care le-am enumerat anterior la adresa
persoanei care îndeplineşte astăzi funcţia de preşedinte al
României sunt sprijinite pe documente originale şi pe înregistrări
video şi audio de uz public. Cei mai înverşunaţi contestatari ai
mei ştiu că în toate declaraţiile oficiale şi neoficiale din
ultimii 20 de ani nu m-am pronunţat decât pe baza unor date certe
şi verificate. Dacă totuşi cineva s-ar îndoi sunt gata oricând să
justific public sau în justiţie fiecare afirmaţie în parte.
Am evitat deliberat să
rostesc de la început numele personajului pe care l-am descris pentru
că cea mai gravă şi eficientă manipulare a opiniei publice s-a
produs prin împărţirea liderilor de opinie în tabere pro şi contra
Băsescu, ceea ce a împietat asupra discutării raţionale a faptelor
şi a argumentelor, transformând electoratul românesc într-un fel
de galerii de fotbal care îşi urăsc adversarii doar prentru că
aparţin altui club.
Indiferent de
simpatiile politice sau personale nu putem evita o întrebare : Cum
a fost posibilă ascensiunea la cea mai înaltă funcţie în stat a
unei persoane cu un trecut cunoscut ca fiind marcat de fapte
ilegale şi imorale şi cum a putut fi el apoi sprijinit în
acţiunile sale deşi acestea lezau grav autoritatea instituţiilor
statului şi prestigiul internaţional al României ? De lămurirea
modului în care aceasta s-a produs depind în bună măsură
desfăşurarea şi rezultatul viitoarelor alegeri prezidenţiale.
Departe de a fi o fantezie erotică a electoratului român « monumentul
Băsescu » este o creaţie colectivă la care au pus câte o piatră
mulţi lideri de opinie şi o mare parte a presei române. Este
motivul pentru care mă voi referi în mod direct la acţiunile unor
perosoane sau grupuri pentru că o responsabilitate pentru această
distorsionare istorică trebuie să existe până la urmă.
Totul a început în 2000
când panicaţi de calificarea surprinzătoare a lui C.V. Tudor în
turul 2 al scrutinului prezidenţial o parte din intelectualii
cunoscuţi ca anticomunişti şi antifesenişti au recomandat alegerea
« răului mai mic » în persoana preşedintelui Ion Iliescu, în
condiţiile în care PSD nu avea nevoie şi nu ceruse ajutorul lor. A
fost primul pas dintr-un lung şir de compromisuri. Cel de-al
doilea pas a constat în sprijinirea preluării conducerii PNL de
către Teodor Stolojan persoană de maximă încredere a Securităţii
ceauşiste îndeplinindu-se astfel visul postcomunist al acesteia :
preluarea partidelor istorice democratice atunci când acestea,
precum PNŢ, nu pot fi eliminate. Între timp, Traian Băsescu prin
înţelegere directă cu Virgil Măgureanu prelua prin absorbţie
partidul acestuia împreună cu « cadrele sale de nădejde ». Tot
Traian Băsescu printr-o manevră de « maidan politic » schimbă
‘ideologia’partidului său
transformând printr-o mascaradă de congres PD-ul
din Internaţionala Socialistă la Partidul Popular European, de
centru dreapta. Terenul este pregătit acum pentru ca Societatea
Academică Română (SAR) condusă de Alina Mungiu să formeze alături
de GDS şi alte asociaţii civice coaliţia « România Curată » care
va sprijini Alianţa DA (de centru dreapta ?)
condusă de cele două personaje total compromise politic şi moral
Traian Băsescu şi Teodor Stolojan tot în baza sloganului « alegerea
răului mai mic ». Schimbarea guvernului Năstase benefică din cauza
generalizării corupţiei şi tendinţei fostului Prim Ministru de a
controla presa şi societatea este urmată de constituirea unei
grupări intelectuale conduse de G. Liiceanu, H.R. Patapievici, P.R.Ungureanu,
C. Avramescu, M. Mihăieşi, la care se vor adăuga V. Tismăneanu şi
alte personaje mai insignifiante, grupare care va declanşa o
campanie delirantă de elogiere a lui Traian Băsescu acompaniată de
atacuri furibunde la adresa oricui se opune acestuia. Apogeul
acestei campanii este atins cu ocazia referendumului pentru
suspendarea preşedintelui plasat sub semnnul unei cruciade
anticomuniste a liderului salvator. Apariţia televizată la tribună
alături de preşedinte într-o poziţie cheie a lui Silvian Ionescu,
fostul şef de spaţiu pentru Europa occidentală a spionajului
românesc este un semnal pentru agenţii deplin acoperiţi din fosta
emigraţie românească conservaţi timp de două decenii care vor
exacerba pe plan extern cultul « Băsescu anticomunist ».
Comitetele de sprijin pro Băsescu din diaspora la care se lucrează
intens în 2009 îi vor aduce pe aceştia fără îndoială din nou la
suprafaţă.
Această combinaţie
stranie dintre reprezentanţi ai fostei elite anticomuniste, foşti
colaboratori ai securităţi demascaţi în funcţie de interesele
momentului (vezi cazul Stolnici în momentul refuzului de a-l urma
pe Teodor Stolojan în PDL), agenţii acoperiţi din presă ai
serviciilor de informaţii a căror existenţă a fost recunoscută
oficial de către acestea şi « postacii » de pe internet din aşa
zisele gherile digitale plătite la bucată a fost pilonul de
rezistenţă al preşedintelui Traian Băsescu în toate manevrele sale
de construire a unui sistem politic bazat pe presiuni, şantaje şi
diversiuni. Este de aşteptat ca în actuala campanie prezidenţială
să fie reluate şi amplificate metodele din 2004 şi 2007. Bilanţul
negativ al lui Traian Băsescu fiind greu de justificat, se va
pedala pe murdărirea tuturor adversarilor politici, pe
descurajarea electoratului invocându-se lipsa de şanse a
contracandidaţilor şi în cele din urmă pe reîncărcarea sloganului
« alegerea răului mai mic ». Celor care se pot lăsa înşelaţi de
această previzibilă tactică le transmit că în 2009 avem
posibilitatea să nu mai permitem şantajul politic şi moral din
2000, 2004 şi 2007. În 2009 avem ocazia să alegem binele, să-l
delimităm atât de « răul mai mare » cât şi de « răul mai mic ».
În opinia mea, pe
eşichierul politic există acum un candidat valabil : Crin
Antonescu. Crin Antonescu poate fi definit nu numai prin raportare
la Traian Băsescu care acum este « răul cel mare » ci şi prin
raportare la modelul şefului de stat european de care România are
nevoie. Crin Antonescu nu este marcat de nici unul din păcatele
atât de răspândite în peisajul politic post-decembrist :
- nu a fost
nomenclaturist sau activist comunist şi nu s-a compromis vorbind
sau scriind în favoarea acelui regim,
-
nu a colaborat cu Securitatea şi nu
poate fi nici folosit, nici şantajat de oamenii ei,
-
nu a fost acuzat, nici măcar în glumă,
de corupţie deşi a avut, timp de patru ani, o răspundere
ministerială,
-
nu are afaceri necurate cu grupuri de
interese economice şi nu s-a îmbogăţit prin activităţi economice
în dauna timpului dedicat funcţiilor publice.
- a probat calităţi de
om politic şi de stat în momente dificile în care mulţi s-au
compromis, s-au vândut sau au abandonat lupta nu uşoară pentru
apărarea credinţelor morale, a legalităţii şi onestităţii.
Este un om educat,
corect, care ştie să vorbească civilizat şi să asculte părerile
celorlalţi.
Este timpul să vorbim
şi despre unul din aspectele regretabile din ultimii ani:
promovarea unor tineri politicieni aroganţi şi incompetenţi, al
cărei rezultat a fost compromiterea în bloc a tinerei generaţii,
ceea ce este un fals periculos, dar care ne atrage atenţia că pe
ultimii metri dinaintea alegerilor prezidenţiale nu ne mai putem
aventura în speranţe, ci avem nevoie de certitudini.
Crin Antonescu apare ca
o certitudine: o personalitate matură, care a dat proba
calităţilor sale ca parlamentar, ministru şi şef de partid.
Susţinerea lui Crin Antonescu nu este un salt în necunoscut ci
recunoaşterea unui parcurs permanent ascendent.
Punând în balanţă
faptele fiecărui candidat prezidenţial opţiunile ar trebui să fie
în mod clar majoritare pentru un candidat cu profilul lui Crin
Antonescu. Din păcate, lucrurile nu stau aşa. Forţele răului s-au
travestit acum. Influenţele oculte se împletesc cu fanatismele la
vedere, empatia în rău este mai puternică decât cea în bine, mulţi
dintre cei care nu mai pot susţine pe faţă răul vor încerca să-i
murdărească pe cei corecţi şi oneşti. Oricând se poate inventa
lipsa unor calităţi reale sau imaginare pentru a justifica
incapacitatea «dezamăgiţilor» de profesie de a susţine pe
altcineva decât propria lor persoană. Forţa structurilor de
partid locale, coruperea electoratului, banii murdari ai
grupurilor de interese pot schimba ordinea firească dată de
valoarea personală a candidatului. Iată de ce
succesul candidaturii lui Crin Antonescu nu este numai problema
lui sau a PNL, este şi o verificare la zi a „conştiinţei
societăţii civile” care are ocazia să se redefinească.
Traian Băsescu a
identificat în societatea civilă pe cei cu mentalitatea de
linguşitori şi profitori. Noi va trebui să-i identificăm pe cei
care mai cred în valorile morale şi sunt gata să lupte pentru ele.
Lansez o chemare pentru
constituirea unui grup de sprijin a candidaturii lui Crin
Antonescu format din personalităţi marcante în domeniul ştiinţei,
culturii, artei, tehnologiei, economiei şi finanţelor. Acest grup
de sprijin se poate adresa la rândul, printr-un contact direct lui
liderilor de opinie locali: medici, profesori, ingineri, mici
întreprinzători, muncitori şi agricultori respectaţi în
comunităţile în care lucrează. Ultimele alegeri parlamentare,
locale şi europarlamentare au scos la suprafaţă mizeria morală a
societăţi. Putem aduce acum la suprafaţă şi România profundă care
munceşte, gândeşte şi trăieşte după regulile bunului simţ. Celor
care cred că societatea civilă este condamnată la simplă postură
de spectator la jocurile murdare ale politicii româneşti le
răspund că lucrurile nu stau aşa. Dacă între 1990 şi 1996 forţa
societăţii civile a reuşit să blocheze drumul României spre un
stat oligarhic şi să impună chiar şi susţinătorilor variantei
perestroikiste un proiect pro european autentic ea va reuşi şi
acum. Nu printr-o repetare nostalgică a vechilor slogane ci
printr-o abordare adecvată la noul statut al României europene.
Este doar nevoie de o responsabilizare a tot ceea ce reprezintă cu
adevărat spaţiul civic, fundaţiile şi asociaţiile profesionale,
umanitare, asociaţiile specialiştilor din economie şi finanţe, şi
jurnaliştii oneşti pentru depăşirea crizei politice şi morale a
României.
Printre acţiunile ce
pot fi iniţiate de societatea civilă în regim de urgenţă se numără :
-
eliberarea de sub tutela unor falşi
lideri de opinie şi a unor false repere intelectuale care propun
teme false de dezbatere,
-
construirea unei reţele de comunicare
directă pe internet între diferite « grupuri de reflecţie » (think
tank) care deţin o mare cantitate de informaţie şi expertiză
neutilizată pentru binele public,
-
scoaterea acestui capital de inteligenţă
şi cunoaştere de sub blocajul mediatic care promovează din raţiuni
comerciale imposturi agresive sau pseudovalori ştiinţifice şi
culturale,
-
crearea unei conexiuni directe între
valorile inteligenţei tehnice şi umaniste din diasporă consacrate
în centrele de excelenţă din străinătate şi cele din ţară,
-
sensibilizarea comunităţii bloggerilor
care deţine un mare potenţial de inteligenţă pentru curăţarea
spaţiului virtual de vulgaritatea, obscenitatea şi intoleranţa de
care a fost invadat la adăpostul anonimatului,
-
înlocuirea actualului « dialog al
surzilor » dintre politicieni şi dintre echipele de agitatori ai
partidelor cu un dialog real între intelectualii din grupurile de
sprijin ale candidaţilor prezidenţiali formate pe afinităţi
ideologice şi care să se concentreze prioritar pe temele legate de
rolul constituţional al preşedintelui,
-
presiuni asupra CNA pentru a sancţiona
sever difuzarea poreclelor şi a expresiilor injurioase şi
licenţioase care compromit dezbaterea,
-
monitorizarea de către specialiştii din
mediul universitar şi din institutele de cercetări academice, a
institutelor de sondare a opiniei publice pentru a le obliga la
transparenţă şi profesionalism , dublată de o campanie pentru
eliminarea de pe piaţa sondajelor politice a celor care sau
compromis în 2000 şi 2004 prin prezentarea unor falsuri grosolane
şi deliberate,
-
verificarea de către ONG-uri
necompromise a listelor de semnături pentru candidaţii
prezidenţiali.
Revenind la candidatul
pe care îl propun pentru a fi susţinut amintesc, că la prezentarea
programului său politic din iulie 2009, Crin Antonescu a declarat
că este momentul să fie demise clientelele politice ale partidelor
precizând că se referă inclusiv la clientela politică liberală şi
în locul acestora să fie convocate elitele intelectuale pentru a
contribui la progresul României. A declarat că nu doreşte să fie
un preşedinte jucător şi nici un preşedinte care să reprezinte
doar PNL ci pe oamenii oneşti şi capabili din toate partidele şi
mai ales din toată societatea civilă. Avem ocazia să dăm un
răspuns pozitiv acestei oferte.
Acum putem separa apele şi este
momentul să o facem. Nu mai este vorba doar de
cariera noastră academică, de afacerea noastră sau de proiectele
noastre personale, este vorba de lumea în care trăim sau în care
vrem să trăim şi care nu se va schimba de la sine.
Avem nevoie cu toţii de
un preşedinte care să aibă capacitatea de a solidariza energiile
creative ale naţiunii în jurul unui proiect major.
Un
astfel de preşedinte va putea fi ales şi mai ales va putea fi
convingător şi eficient în misiunea sa viitoare dacă va fi
candidatul nu numai al unui partid, ci şi al forţelor sănătoase
ale naţiunii. Oferindu-i o şansă lui Crin Antonescu, oferim o
şansă României de a avea un preşedinte demn de statutul ei
european atât de greu câştigat.
Emil Constantinescu
Preşedintele Fundaţiei Române pentru Democraţie
31 august 2009
|