Discurs la a X-a Conferinţă Internaţională a Clubului Politic Balcanic

Sofia, 5 octombrie 2007

Responsabilităţi faţă de generaţiile viitoare

 

A analiza cu maximum de seriozitate problemele tinerilor, a reuşi să definim în mod corect rolul şi statutul lor în lumea contemporană înseamnă mai mult decât o obligaţie politică.

Nu putem concepe niciun gest novator, reforme şi evoluţii în societate fără a înţelege că tineretul nu mai poate fi definit doar ca „schimbul nostru de mâine”. Această nefericită formulă a stat în sistemele totalitare la originea impunerii nu numai a unor ierarhii false, într-un regim esenţialmente gerontocrat, dar şi a unui formalism general.

A vorbi despre tineri doar la timpul viitor, înseamnă a-i exclude implicit din prezent. Ei sunt parte importantă a generaţiilor active de astăzi, capabilă să se pronunţe şi să influenţeze evoluţia societăţii. Ei reprezintă o forţă socială capabilă să susţină proiecte viabile şi să le aplice. Lor le aparţine şi astăzi.

Discutăm şi acţionăm tot mai intens pentru construcţia viitorului nostru european comun. Orice politician responsabil, şi cu atât mai mult cei care au şansa de a cumula tinereţea cu experienţa politică proprie, prefigurează viitorul comunitar ca un proces în care rolul tinerilor este substanţial. Participarea lor efectivă este un drept de netăgăduit, dar şi o garanţie că acest viitor va fi reprezentativ pentru generaţiile care vor veni.

Această observaţie vizează îndeosebi pe cei tineri, cei care vor întregi Europa de mâine. Nu numai că este necesar să facem mai mult decât până acum, dar trebuie să facem mai bine. Mai bine, din punctul de vedere al distribuţiei centrelor de formare în acest spaţiu european pe cale să se lărgească. Mai bine, din punctul de vedere al cunoaşterii şi al înţelegerii acestui spaţiu european a cărui diversitate nu este egalată decât de interdependenţa componentelor sale.

Noua generaţie, care clădeşte astăzi Europa de mâine, are nevoie să-şi asume propria viziune şi definiţie a identităţii europene. Generaţia fondatoare a lăsat visul unei Europe unite şi viziunea generoasă a Comunităţii Europene. Ei ne-au învăţat că geografia sau istoria oferă doar cadrul exterior al definiţiei Uniunii Europene. Structura interioară o dau valorile sale fondatoare, valorile democraţiei şi ale respectului faţă de persoana umană. Acestea vor rămâne mereu în centrul conceptului Europa. Nu în sens restrictiv, ca atribut exclusiv al civilizaţiei europene, ci într-un sens mai curând normativ. Pentru că nu se va putea vorbi despre o identitate europeană acolo unde aceste valori sunt ameninţate sau absente. Generaţia matură astăzi a adăugat Uniunii Europene noi dimensiuni economice şi politice, de la moneda unică la proiectul unei politici externe şi de securitate comune, întregind-o, în ultimii ani, cu voinţa integrării „celeilalte Europe”, din Estul continentului.

Care va fi Europa generaţiei tinere? Europa anilor 2010? Sau cea a anilor 2025? Va fi ea coextensivă, ca spaţiu geografic, cu limitele care îi sunt atribuite astăzi? Schimbarea fundamentală  în ceea ce priveşte emanciparea democratică a Balcanilor va adăuga alte geometrii celor desenate de Summit-ul de la Helsinki. Sud-Estul Europei va trebui luat în calcul în ansamblul său. Vor trebui definite perspectivele zonei caucaziene.

Personal, sunt convins că, în viitoarea arhitectură europeană, Balcanii vor reprezenta un pilon solid. Este o opţiune politică şi este un angajament fundamentat, în primul rând, pe potenţialul excepţional al tinerilor noştri. Ei sunt cei care, dincolo de programele şi strategiile guvernamentale, ne dau încredere deplină în succesul reformei; ei sunt cei prin care avem certitudinea că vom reuşi.

Cred că este esenţial ca un organism de anvergura Clubului Politic Balcanic să-şi asume rolul de promotor şi catalizator al politicilor de tineret la nivel regional şi continental. Dincolo de ceea ce statele reuşesc în acest plan, fiecare în parte, avem nevoie de coerenţă şi eficienţă la nivelul ansamblului, în perspectiva unei evoluţii globale şi integratoare.

Un prim, dar decisiv pas pe calea convieţuirii într-o Europă Unită îl reprezintă capacitatea statelor de a asigura o integrare reală a tinerilor într-o societate globală.

Este vital ca această viziune amplificată a spaţiului european să fie corelată cu o concepţie limpede asupra esenţei procesului de extindere, asupra standardelor unificatoare şi asupra finalităţii sale.

Comunităţile Europene au creat piaţa comună ca instrument esenţial al păcii în Europa. Securitatea economică şi securitatea pur şi simplu şi-au dat mâna pentru a crea un spaţiu de înflorire şi de stabilitate democratică. Aceste structuri nu vor fi pur şi simplu transferate la scara mai vastă a viitoarei Uniuni; ele vor trebui reinventate iar generaţiei tinere îi revine această datorie de voinţă, de inteligenţă şi de viziune de a reinventa lumea, sau cel puţin această lume a noastră, lumea europeană. Este nevoie de o gândire puternică, generoasă şi profundă asupra relaţiilor şi tensiunilor dintre acele identităţi care ne definesc, rând pe rând, constituind solidarităţi de familie sau de naţiune şi de limbă, solidarităţi regionale şi transfrontaliere, solidarităţi de grupă de vârstă sau de religie. Trebuie găsit locul geometric unde aceste multiple identităţi se pot uni într-o singură identitate europeană. Nu va fi pur şi simplu un creuzet, unde acestea ar fi reduse la cel mai mic numitor comun, pentru a da naştere unei noi identităţi care să se substituie tuturor celorlalte. Va fi, cred şi sper, un loc – fără îndoială multiplu şi plural – unde dialogul şi schimbul convivial pot degaja o identitate mai bogată. Suntem noi, sau mai degrabă tinerii Europei,  pregătiţi deja pentru această misiune?

Cred, în ceea ce mă priveşte, că această construcţie a unui amplu spaţiu de dialog are mai multe şanse decât îi acordăm la prima vedere, dacă îşi inventează propriile instrumente. Europa culturilor nu a trebuit să aştepte Europa pieţelor şi de aceea ea trebuie să fie chiar în centrul acestei noi construcţii. Vor trebui dărâmate câteva tabuuri pentru a da culturii înaltul simţ civic care îi este propriu. Trebuie să luptăm, pe de o parte, contra consumerismului, care nu pregetă să ne repete că numai valoarea de piaţă a bunurilor culturale trebuie luată în consideraţie iar, pe de altă parte, împotriva acelor stereotipuri ale experţilor şi politicienilor, care menţionează cultura doar la sfârşitul ultimului capitol, adeseori cel mai sărăcăcios, al proiectelor lor.

Dacă vrem ca această nouă Europă să existe, trebuie să facem din ea o Europă a cunoştinţelor, şi nu o Europă a informaţiilor. Ca să construim această Europă trebuie să regândim sistemele educative care au fost concepute în secolul XIX cu scopul esenţial de a crea identităţile naţionale ale popoarelor şi într-o logică a antagonismului, a exaltării specificităţilor exclusive. Acum, specificul se cere primit într-o logică a incluziunii şi a respectului pentru celălalt. Trebuie, înainte de orice, să acordăm timp cetăţenilor să reflecteze asupra acestui lucru, să avem formatori de opinie avizaţi.

În nici un caz, această nouă Europă nu trebuie acaparată, nici uzurpată, de către o elită de experţi care să se substituie voinţei democratice a cetăţenilor. Sigur că ar fi mult mai uşor ca o asemenea construcţie teoretică să fie gestionată de specialişti formaţi în cele mai bune institute europene şi obişnuiţi cu subtilităţile mecanismelor instituţionale complicate şi ale idiomului euroconform. Dar, dacă vrem să creăm o Europă cu adevărat unită, ea trebuie să fie o Europă a cetăţenilor săi, tot atât de familiară şi de grăitoare sufletului oamenilor, ca şi patriile lor.

În această epocă a exploziei informaţionale, avem nevoie să clădim o Europă a cunoaşterii. Obişnuim să spunem că diversitatea continentului nostru este bogăţia sa cea mai mare; dar ce ştie europeanul de rând despre această diversitate? Informaţia – chiar atunci când este utilizată cu discernământ, ceea ce nu este întotdeauna cazul în viaţa noastră atât de agitată – nu este decât spuma faptelor. Trebuie mers  în profunzime pentru a ne înţelege pe noi înşine şi pentru a înţelege Europa. Numai o Europă a cunoaşterii va fi o Europă a dezvoltării durabile, a dinamicilor solide, a păcii şi securităţii.

Europa de mâine trebuie să-şi regăsească măreţia aducând omagiul său măreţiei celorlalţi. Ea trebuie să-şi rememoreze originile şi să rămână atentă la sine însăşi şi la ceilalţi. Noilor europeni le revine sarcina de a găsi calea spre această Europă a viitorului, animată de un suflu generos şi puternic, de forţa ideilor care au făcut-o să trăiască nu numai în fapte, dar şi în inimile şi în spiritul cetăţenilor săi.