Discurs de recepţie la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bangkok, septembrie 2000 

 

Distantele si traditiile nu mai blocheaza comunicarea

Este un privilegiu sa devii membru al celei mai importante comunitati academice din tara dumneavoastra si va multumesc pentru titlul onorific pe care mi l-ati acordat. Am convingerea ca, dincolo de o apreciere a contributiilor mele la stiintele pamantului, care ma onoreaza, acest titlu ilustreaza si pretuirea pe care Universitatea din Bangkok o acorda cercetarii stiintifice romanesti.

In ultimele doua secole, mediile academice din Romania au avut o contributie substantiala la dezvoltarea stiintelor fundamentale, de la matematica si fizica la geologie si biologie, precum si a celor aplicative si socio-umane. Dincolo de aceste considerente, reuniunea noastra reflecta insa si noul mediu stiintific pe care procesul de mondializare l-a declansat si in care distantele in spatiu si diferentele de traditie nu mai reprezinta piedici in comunicarea dintre savanti si cercetatori, ci prilejuri de imbogatire reciproca.

Traim, intr-adevar, intr-un timp exceptional, in care unitatea obiectiva a umanitatii si a culturii umane devine tot mai mult si un dat subiectiv. Percepem tot mai direct si universaliile conditiei umane, si multitudinea de factori care ne apropie. Daca secolele trecute au fost dominate de descoperirea alteritatii, a exotismului, a distantelor care despart traditiile si civilizatiile noastre, secolul care urmeaza va fi desigur un timp al regasirii identitatii noastre fundamentale ca fiinte umane si agenti ai cunoasterii universale.

Cunoasterea stiintifica – in cel mai larg sens al cuvantului – este de pe acum dominanta dezvoltarii umanitatii. Cresterea exponentiala a vitezei progresului stiintific va fi neindoielnic sporita ea insasi exponential, ceea ce va permite extinderea la scara planetara a cresterii economice bazate pe cunoastere.

 

Stiinta nu este un Bine absolut

Mari probleme ale umanitatii, de la securitatea alimentara pentru toti locuitorii planetei la eradicarea maladiilor care fac anual nenumarate victime, pot fi rezolvate prin relansarea cercetarilor naturii. O mai buna cunoastere a mecanismelor atat de delicate ale campului social, in trecut si azi, poate sustine o conduita mai rationala si poate economisi energii sociale care sa se dedice progresului. Dar, asa cum s-a demonstrat, cel putin odata cu domesticirea atomului, stiinta nu este un Bine absolut. Ea poate ascunde primejdii adesea direct proportionale cu beneficiile de care este capabila in favoarea dezvoltarii umane. Energia fisiunii nucleare este, fara indoiala, o sursa a dezvoltarii, dar prima ei infatisare a fost, din nefericire, cea de la Hirosima si Nagasaki. Constiinta contemporana a fost modelata in egala masura de sperantele si de profunda teama pe care aceasta bivalenta a progresului cercetarii o contine.

Dilema fundamentala a cercetarii stiintifice poate fi exprimata in termeni categorici. Stiinta nu poate contribui la progresul material al umanitatii daca nu ofera solutii fundamental diferite de resursele pe care le ofera natura. Spre deosebire de iluziile scientiste ale secolului XIX, azi stim cat de periculos este sa contrazici natura si legile ei. Natura produce energie in cantitati mici, dar cu un randament foarte mare; oamenii produc cantitati foarte mari de energie, dar cu randamente foarte mici, ceea ce are rezultate catastrofale pentru mediul inconjurator.

Evident, dupa ce constiinta publica asupra riscurilor, pe care le implica acest model de industrie, a devenit tot mai activa, stiinta s-a orientat spre cautarea unor solutii mai adecvate protectiei naturii. Azi stim ca stiinta nu este atotputernica si ca doar o optiune politica ferma de prezervare si refacere a mediului poate limita efectele excesului de arbitrar pe care era industrializarii le-a generat.

Exista insa domenii in care politicile constrangatoare se pot dovedi prea putin eficiente. Cei mai multi dintre specialistii in prognoze sunt de parere ca stiinta secolului viitor este biologia si, in particular, genetica. Progresele exceptionale pe care cercetarea recenta le-a realizat, de la harta genomului uman la tehnicile de modificare genetica a plantelor si a animalelor, pot deschide perspective pentru solutionarea unor probleme dramatice ale umanitatii.

Intr-adevar, de la malformatiile genetice la penuria alimentara, stiinta poate oferi raspunsuri decisive. Dar teama unei utilizari iresponsabile a acestor valente de progres este enorma.

Limitele interventiei asupra naturii umane

Statele adopta legislatii restrictive, opinia publica dezbate cu pasiune aceste probleme, care se reduc, in fapt, la o intrebare fundamentala: cat de departe are dreptul omenirea sa inainteze in modificarea naturii in genere si a naturii umane in special?

 

Temerile pe care se construiesc literaturi intregi de anticipatie, de la teama de fiinte stranii din cosmos la teama fata de o lume in care robotii sunt stapanii oamenilor, au sporit masiv. Ne temem de instrumentalizarea fiintei umane prin clonare, ne temem de monopolizarea unor tehnici de modificare genetica a plantelor sau a animalelor.

Progresul tehnic a generat intotdeauna temeri. Si strabunicii nostri se temeau: si de viteza insuportabila, de peste 40 km/h, a trenurilor, si de efectele telefonului asupra sanatatii. Dar azi suntem in fata unor pericole mult mai severe. Progresele previzibile ale biologiei risca sa modifice intr-un mod nemaiintalnit in istorie insasi fiinta umana.

Suntem, pana la urma, creaturi ale dumnezeirii si atunci cum am putea noi sa ne substituim Creatorului?

 

Etica si deontologie

Problemele enuntate sunt strict morale si nu vor putea fi rezolvate in afara unei optiuni pe care cercetatorii insisi vor trebui sa o faca. Nici constrangerea, nici represiunea nu au reusit sa stopeze mersul cunoasterii. Dimpotriva. Asadar, numai din interiorul unei elite intelectuale si morale a cercetarii se va putea cantari cu dreapta masura riscul progresului stiintei previzibil in anii ce urmeaza si se va putea lua o decizie salutara pentru viitorul omenirii.

Comunitatea academica nu este si nu poate fi un mediu steril, in care numai cunoasterea si nu si implicatiile ei sa faca obiectul reflexiei. Comunitatea academica trebuie sa se inzestreze si sa transmita generatiilor succesive o viziune integratoare asupra adevarului si cunoasterii, un cod deontologic indreptat catre sine si un cod etic indreptat catre societate. Asa cum, de aproape trei milenii, juramantul hippocratic ii leaga pe medici de apararea vietii, tot asa un legamant academic general va trebui sa sintetizeze marile optiuni pe care stiinta nu mai poate intarzia sa le asume.