Alocutiune la Universitatea de Vara Francofona, Brasov, 29 iulie 2006

 

Emil Constantinescu

 

Este un privilegiu deosebit pentru mine să vă  pot adresa un mesaj în încheierea dezbaterilor purtate în acesată săptămână în cadrul Universităţii francofone de vară de la Braşov.  Dacă am vreun regret în acestă fericită circumstanţă, este acela că nu am avut posibilitatea să vă ascult pe toţi, pe fiecare în parte, pentru a înţelege astfel mai bine cum se clădeşte viziunea europeană şi francofonă a Tinerilor decidenţi europeni -  dar şi de a înţelege mai profund  cum această Europă a tinerilor este văzută, este înţeleasă, este examinată cu privire justă şi critică de către prietenii şi colegii voştri de generaţie din ţările francofone care nu aparţin Uniunii Europene. Aţi fost confruntaţi, de-a lungul acestei săptămâni încărcate cu întrebari serioase, ale căror răspunsuri sunt cruciale atât pentru viitorul Uniunii cât şi pentru al vostru. Jeunes Décideurs Europe Young Leaders, organizaţie la iniţiativa căreia ne-am întâlnit aici, îşi defineşte obiectivul central ca fiind cel de a « sensibiliza tinerii pentru a dezvolta o Europă democratică puternică şi unită » şi de a favoriza emergenţa unei identităţi europene comune, fondată pe valori împărtăşite şi care transcende viziunile naţionale. Care sunt aceste valori care definesc identitatea europeană? Şi ce înseamnă  a transcede limitele tradiţionale ale identităţilor naţionale către o nouă identitate împărtăşită? Răspunsul la aceste întrebări stă chiar în centrul proiectelor europene, dar şi în centru angoaselor europene, şi, dacă încetăm să ne imaginăm proiecte fără a lua în calcul angoasele pe care acestea le suscită, inevitabile poate într-o construcţie politică de jumătate de miliard de locuitori, avem puţine şanse să dezvoltăm o Europă democrată puternică şi unită.

Dacă sunt atât de interesat de acesată discuţie, este fără nici o îndoială, ca mi-am asumat, pe rând, ca profesor, ca intelectual şi ca om de stat, greutatea acestor întrebări. Dar este şi pentru că gândirea mea se suprapune perfect pe cea a fondatorilor şi iniţiatorilor întâlnirii noastre de azi. Cred în viitorul francofoniei pentru că provin dintr-o istorie şi o cultură unde alegerea liberă a francezei este alegerea libertăţii şi a modernităţii, aşa cum este şi în zilele noastre:  alegerea de a comunica cu ceea ce are Europa mai nobil, alegerea scrierilor care au dat formă speranţelor românilor că fac parte dintr-o comunitate de valori împărtăşite, dar şi libertatea de a alege. Cred în viitorul Europei pentru că am încredere în capacitatea tinerilor europeni - voi – de a imagina şi construi Europa de mâine. Am atâta încredere încât am fondat o organizaţie al cărei nume este Generaţia Europeană care are ca scop facilitarea dialogului şi încurajarea sinergiei noilor constructori ai Europei viitoare. Permiteţi-mi să vă invit să vă alăturaţi colegilor voştri români şi să vă confer  tuturor calitatea de membru de onoare a noii generaţii europene.

Generaţia mea are obiceiul de a se raporta la valorile europene, invocând democraţia, libertatea, egalitatea cetăţeanului, ceea ce ne face adesea să folosim aceste cuvinte fără să reflectăm la conţinutul lor. Voi tinerii trebuie să priviţi cu ochi noi toate aceste concepte. Ce înseamnă, în epoca comunicării globale, să facem din Europa o democraţie participativă? Ne îndreptăm către o practică de consultări populare mai dese, vom introduce în mecanismele instituţionale curente referendul elecronic ? Trebuie să ne gândim la o administraţie, nu doar locală sau naţională, ci europeană care să poată fi regândită în funcţie de noile mijloace de comunicare.

Lumea înseamnă a-ţi imagina, dar trebuie ţinut cont de noile constrângeri, de formele inedite de alienare care apar în noua lume. Dau un singur exemplu: cel al SMS-urilor, atît de familiare generaţiei vostre. Cum să împăcăm acest mijloc rapid, spontan şi inventiv de comunicare cu o valoare care ne pare esenţială – aceea a diversităţii lingvistice a Europei şi a păstrării calităţii mijloacelor noastre de expresie ? Dacă un utopist oarecare ne-ar propune azi să ne abandonăm limba maternă în favoarea unui idiom comun, nu are importaţă care, de la esperando la engleză, sau chiar la franceza care ne reuneşte azi aici, nici nu am vrea să-l ascultăm, dar nu pune în operă SMS-ul un astfel de idiom, cu ideogramele şi simbolurile sale, cu criptogramele şi codurile iniţiatice ?

Cum să împăcăm exigenţele tradiţionale ale ortografiei cu aceast jargon vesel pe mobil ? Şi, vorbind în general, ce rămîne din limbajul literar şi scris în epoca e-mail-ului şi a internetului, atît de puţin favorabil tuturor accentelor şi semnelor diacritice  care definesc particularităţile limbilor noastre atât de diverse ?

Va trebui într-o zi să privim spre China, cu ordinul ei de mărime demografică dublu în raport cu Europa, cu experienţa ei în diversitatea lingvistică la o scală perfect comparabilă. China a unificat cu timp în urmă mijloacele de comunicare interlingvistice prin scris, generalizând un sistem simplificat de idiograme  care în acelaşi timp sunt unităţi de sens a căror valori fonetice variază în funcţie de limba celui ce citeşte, dar care au acelaşi sens pentru toţi : cam la fel cu inima din SMS-uri, care poate fi citit la fel de bine verb sau substantiv, ca şi love, amour, szérétem sau  iubire care este universal înţeles.

De altfel, aceasta înseamnă că trebuie sacrificată o enormă bogăţie de nuanţe : vechiul sistem de semne chinezeşti avea 80.000 de semne diferite din care doar câteva mii au supravieţuit înafara Academiei de Ştiinţe.  Putem adapta o cultură străbună a unei elite de scribi şi funcţionari regali la democraţia modernă ? Învăţarea diverselor limbi europene va permite în mod sigur o uniune strânsă a popoarelor Europei. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ şi să recunoaştem că în lumea de azi ar fi greu de imaginat  ca numeroşi tineri francezi sau germani să stăpânească, mâine sau în viitorul apropiat, româna, olandeza sau maghiara. Deja este greu de păstrat locul francezei şi germanei ca limbi de comunicare internaţională, spaniola este doar puţin folosită inafara spaţiului ei natural. Nu trebuie să trecem prea repede de aceste întrebări, căci ele se raportează la demnitatea limbilor şi culturilor noastre.

             Va trebui fără îndoială să ne perfecţionăm uneltele informatice ; dar uneltele mentale care ne sunt azi atât de familiare ? Europa, actorul principal într-o lume care evoluează repede, n-a ştiut tot timpul să dea cetăţenilor săi locul care li se cuvenea. Referendumurile democrate din 2004 şi 2005 au arătat-o : sunt numeroşi cetăţenii, tineri de cele mai multe ori, care s-au îndoit de Europa, de maniera în care este construită şi de ritmul ei de creştere. Dificultatea de a consilia aspiraţiile, sau chiar prejudecăţile şi ideile preconcepute cu acest imens proiect european, trebuie înfruntată cu mijloace adevărate intelectuale şi practice : căci de multe ori dincolo de ideile preconcepute există adevărate probleme şi adevărate întrebări care aşteaptă răspunsuri adevărate de la decidenţii prezenţi şi viitori.

            De exemplu, ce facem din istorie ? Rolul istoriei în construcţia unei specificităţi europene ar fi cel de a examina  trăsăturile comune  diverselor culturi naţionale, de a propune sărbători şi locuri pentru memoria comună a Europei. Bine, dar istoria în Europa de mai bine de două secole a fost legată de construcţia identităţilor naţionale, astfel că nu e uşor de loc să le transformi în parte integrantă a istoriei europene. Cu atât mai mult cu cât, chiar dacă îi parvine, riscă să alunece către eurocentrism, adesea denunţat ca prejudecată sau chiar ca instrument de opresiune colonială. Francofonia riscă cel mai tare să fie sfâşiată între ideea europeană şi identitatea francofonă africană sau asiatică.

            Trebuie spus de asemenea că unul dintre stâlpii tradiţionali ai conştiinţei europene comune este pe cale să se prăbuşască fără un adevărat efort pentru a-l consolida. Sunt exact 10 ani, de când am fost invitat ca rector al Universităţii Bucureşti la o conferinţă la Patras, în Grecia, unde organizatorii vroiau să lanseze o iniţiativă pe scară europeană înainte de a face greaca a douăsprezecea limbă a Uniunii Europene (prima fiind engleza). Argumentul lor era pe cât de puternic pe atât de visător : greaca era limba fundamentală a culturii – deci a identităţii – europene ; scrierile care au făurit această identitate, cele de la  Platon şi Aristotel la Noul Testament au fost scrise în greacă, Europa ar fi deci mai puternică şi mai unită dacă ar vorbi din nou limba greacă.

            Fără îndoială că o astfel de exigenţă nu este realistă. Dar de aici până la a amputa culturii europene rădăcinile greci şi latine, acest pas nu trebuie făcut niciodată. Si acest lucru este pe cale să se întâmple, şi mi se pare câteodată că decidenţii ţărilor noastre – din păcate şi România – sunt pe cale de a reinventa cu bunăştiinţă o nouă Epocă Întunecată unde vechile cunoaşteri deabia dacă vor supravieţui în nişte pupitre puţin accesibile muritorilor de rând. În Italia o dezbatere naţională abia deacă a reuşit să le păstreze limbilor clasice un loc meschin în programa de liceu, în Portugalia s-a lansat de curând o petiţie pentru apărarea învăţării limbii latine în şcoală. În România, studiile de greacă şi latină, persecutate de-a lungul întregii perioade comuniste  ca o prejudecată burgheză, nu au avut timp să-şi revină că sunt din nou marginalizate.

            Lumea modernă trebuie să finanţeze atât dezvoltarea tehnică, cât şi limbile vii, căci ele ne permit să trăim şi să progresăm în timpul nostru. Dar care este viitorul inovaţiei tehnice fără dezvoltarea fundamentelor ştiinţei, cum poate exista cetăţenia europeană fără cultura europeană, şi bineînţeles fără marea cultură a trecutului ?

            Uitaţi câteva întrebări care aşteaptă răspunsuri atât din partea decidenţilor europeni, cât din partea voastră, a tinerilor decidenţi ai Europei. Trebuie să găsim, atât noi cît şi voi, tinerii europeni în care ne punem speranţele, mijloacele de a transcede fără a sacrifica : să ne depăşim trecutul fără a-l uita, să lărgim orizontul lingvistic şi cultural care vă e familiar fără a ne uita rădăcinile, să străbatem spaţiile geopolitice, de la Atlantic la Urali, fără să ne pierdem interesul sau mândria legitimă. Generaţia mea a lărgit Europa fondată de părinţii noştri, făcînd să se prăbuşască Zidul Berlinului. Acum de voi depinde să aprofundaţi şi să amplificaţi valorile Europei până la nivelul aspiraţiilor voastre. Astfel trebuie să făuriţi un nou destin, nu atît pentru voi, pentru ţările voastre sau pentru Europa, dar pentru lumea întreagă.